Misterul obișnuinței și definirii spațiului

Cu ocazia ninsorii anuale, am avut iar un blocaj mental temporar, văzând oameni despre care știu sigur că merg la ski și la munte iarna, ieșind printre nămeți în blugi, pantofi și gecuțe scurte și, fără să observe nimic în neregulă, plângându-se de ger, nedreptate și conspirație rău-voitoare.

Eu una, priveam mirată și întrebam naivă: “dar de ce nu te-ai îmbrăcat cum te îmbraci când mergi la munte pe zăpada” sau și mai rău “de ce te miri că îți e frig dacă ai plecat în blugi și cu geaca de primăvară”. Pentru că, spre norocul meu, sunt cam ruptă de realitate eu mă îmbrac super prudent, încât să fiu sigură că îmi e mereu cald, și ca urmare nu mă deranjează frigul decât foarte rar (dar așa toate mă deranjează când sunt prea mult timp: și căldura, și răcoarea etc).

Răspunsurile păreau științifico fantastice și nu reușeam să pricep de ce, oameni care nu ar fi avut nici un motiv să îmi răspundă în doi peri, oameni inteligenți pe care îi admiram îmi ziceau numai bazaconii: cum să plec cu pantalonii de ski? păi merg la serviciu!? etc. Eu perseverentă, mare salvatoare cu de-a sila, argumentam, căutam soluții și le dădeam sfaturi. Totuși, a doua zi îi vedeam la fel.

Așa că din articol în aricol și din gând în gând am descoperit următoarele:

Noi ne setăm anumite reguli și limite pentru fiecare tip de acțiune pe care îl întreprindem. Mai mult chiar, aceste reguli sunt corelate cu spațiul fizic în care desfășurăm respectivele acțiuni de obicei. Ca urmare, ajungem să avem așteptări clare, și ușor fixiste, de la fiecare tip de spațiu.

Cel mai simplu exemplu: nu mâncăm în toaletă. Există justificări logice care țin de igienă și sănătate pentru care ne-am stabilit această regulă dar ea le-a depășit și nu mai ține cont de ele. Chiar dacă, toaleta e perfect dezinfectată și are un fotoliu comod în colț, capul nostru tot o să ne dea continuu mesaj de alarmă dacă ne încăpățânăm să mușcăm din prajitură cu vasul de toaletă în raza vizuală sau cu conștiința prezenței lui în aceeași incintă.

Tot așa cred că funcționează și blocajul anti echipament de iarnă în oraș. Eu în oraș muncesc frate, nu mă joc cu zăpada. Am nevoie de haine de dus la serviciu pe mine și pare complet nepotrivit să ma schimb când ajung la birou sau să mă gândesc la o soluție în care mă îmbrac în straturi.

Citind despre aceste structuri mentale fixe pe care ni le construim am aflat că statistic, productivitatea noastră scade în dormitor și crește în spațiul dedicat biroului. Altfel spus, capul nostru are dificultăți în a se concentra să muncească într-un spațiu în care știe că în mod normal doarme, face sex sau se relaxează. Și îl ajută să se concentreze și să fie productiv simplul fapt că este într-un spațiu pe care îl știe dedicat muncii.

Așa că, hai să luăm puterea în propriile mâini. Să fim atenți și să ne observăm reacțiile și limitările în diferite contexte și să ne ajutăm pe noi înșine să facem mai mult ceea ce ne dorim cu adevărat și mai puțin ce ne iese din cauza diferitelor condiționări.

Leave a Reply